Basmele populare, aparținând folclorului literar românesc, au fost transmise oral, prin viu grai din generație în generație, autorul este anonim, deci nu este cunoscut. Un mare culegător de folclor – și mai ales de basme – al literaturii române este Petre Ispirescu, el a adunat în culegeri (cărți) importante, opere care aparțin literaturii populare, astfel s-a păstrat înțelepciunea populară, pe care o putem cunoaște și noi, astăzi.„Legendele sau basmele românilor” este cea mai importantă culegere a lui Petre Ispirescu, aceasta conține 37 de basme și o prefață de Vasile Alecsandri, culegerea a apărut în 1882. Pe lângă basmele populare avem și basme culte, deoarece mulți autori români cunoscuți au scris basme, inspirându-se din basmele populare. Dintre aceștia amintim: Ion Creangă („Povestea lui Harap-Alb”), Mihai Eminescu („Făt-Frumos din lacrimă”), Ioan Slavici („Zâna Zorilor”, „Păcală în satul lui”), Barbu Ștefănescu Delavrancea („Neghiniță”), Petre Dulfu („Isprăvile lui Păcală”), Vladimir Colin („Basmele omului”).
Basmul cult reprezintă o specie a literaturii culte care prezintă atât particularitățile generale ale basmului cât și particularități specifice. Printre reprezentanții săi din literatura universală se numără: Charles Perrault, H. C. Andersen, Wilhelm Hauff, Carlo Collodi („Pinocchio”), Lewis Carroll („Alice în țara minunilor”), Oscar Wilde („Prințul fericit”, „Casa cu rodii”), Alexei Tolstoi („Cheița de aur”) și alții.
