Balada populară este opera epică, în versuri, în care se povestesc întâmplări inspirate din tradiția istorică sau populară, amestecate cu elemente fabuloase (fantastice, imaginare), într-un cântec destinat ascultării.
Balada este cunoscută și sub denumirea de cântec bătrânesc, ambii termeni fiind folosiți de Vasile Alecsandri (un poet important al literaturii române și un mare culegător de folclor) în titlul culegerii sale din 1852 „Poezii poporale. Balade (cântece bătrânești) adunate și îndreptate…”. Termenul de baladă vine din franceză, unde, la început, denumea un cântec alcătuit din trei strofe cu refren, cântat în timpul dansului, fiind răspândit încă din secolul al XI-lea în Europa Occidentală. Începând din secolul al XV-lea, termenul își schimbă sensul, denumind cântecele eroice vechi din zona anglo-saxonă. O dată cu apariția interesului generației pașoptiste (care aparține pașoptismului sau pașoptiștilor, purtător al ideologiei de la 1848 – Revoluția de la 1848 din Țările Române) pentru folclor, balada populară intră în atenția culegătorilor, care au dezvăluit bogăția tematică a acestei specii.
Balada cultă pornește de la modelul celei populare, dar se deosebește de aceasta prin dinamica desfășurării acțiunii, ceea ce duce la o mai mare concentrare, și printr-o versificație mai îngrijită.
Balada cultă este opera epică în versuri, în care sunt narate fapte și întâmplări deosebite, personajele fiind puse în antiteză (opoziție, contrast), elementele reale împletindu-se cu cele fabuloase. George Coșbuc, scriitor de marcă al literaturii române impresionează prin varietatea de teme și motive literare abordate în operele sale.
