Doina (populară) este o specie literară a genului liric, prin care se exprimă, în mod direct sentimente de dor, de jale, de regret, de dragoste, de revoltă…, reprezentând o descărcare sub formă de artă a preaplinului sufletesc al omului comun (și prin aceasta constituind un tonic – întăritor – sufletesc în vălmășagul – aglomerația, dezordinea – vieții). În mediul popular tradițional (ca orice creație populară, are următoarele caractere: oral, anonim, colectiv, sincretic, tradițional), doina este cunoscută nu ca „poezie”, ci drept cântec (cu diferite denumiri: daină, duină, horie, cântec de dor, cântec de jale, cântec de pe coastă…), fiind legată de câte o melodie specifică, în tempo lent (fie o linie melodică se folosește pentru mai multe texte, fie se folosește pentru un text anumit, cântărețul popular acompaniindu-se cu instrumente populare primitive (străvechi): fluier, caval, tilincă, frunză, solz de pește…).
În funcție de subiectul pe care îl are textul, doina poate fi de dor, de dragoste, de jale, de înstrăinare, de haiducie, de cătănie, de sărăcie…, în toate situațiile fiind expresia unei reacții / a unui sentiment provocat de o experiență individuală care l-a marcat pe omul comun / pe creatorul anonim și care devin teme favorite ale cântecului: dorul, dragostea, măritișul / însuratul nefericit, traiul printre străini, bătrânețea, luarea la oaste (înrolarea în armată), tentația haiduciei (viață sau preocupare de haiduc). Doina pornește de la o experiență individuală, dar capătă valoare general umană, tocmai prin universalitatea temelor tratate.
Exprimarea impresiilor, a reacțiilor, a gândurilor și a sentimentelor este directă, în doină apărând fie structura de dialog (conținut de idei organizat pe relația întrebare-răspuns), fie monologul (vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși) adresat, în toate situațiile impresionând sinceritatea mărturisirii / a destăinuirii.
Doina populară a fost, de-a lungul timpului, o bogată sursă de inspirație pentru mulți scriitori importanți ai literaturii române, astfel a luat naștere doina cultă. Printre poeții care au cules (aceștia au preluat doinele populare și le-au adunat în cărți sau culegeri pentru a se păstra și a fi cunoscute de generațiile viitoare) sau au scris doine culte (sunt inspirate din doinele populare, dar sunt culte deoarece au un autor cunoscut și consacrat), amintim: Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Octavian Goga.
