Mitul etnogenezei românilor
Dochia și Traian, de Gheorghe Asachi
Dochia a fost, se pare, sora lui Decebal, una dintre acele femei dace care, cu vitejie și-au apărat țara alături de bărbați. Înainte ca Traian să înceapă războaiele cu dacii, Dochia a mers la Roma alături de solii lui Decebal pentru a apăra pacea poporului său. Se povestește că Dochia era atât de frumoasă și înțeleaptă, încât Hadrian, nepotul lui Traian și urmașul său la conducerea imperiului s-ar fi îndrăgostit de ea. După ce romanii victorioși au ars și dărâmat cetatea, Dochia a plecat cu alte femei în pribegie. Pe drum a aflat ca fratele ei, Decebal, își pusese capăt zilelor. Atunci le-a sfătuit pe femei să se întoarcă la casele lor și să trăiască în pace cu romanii. Se spune că Hadrian, dorind-o de soție, ar fi trimis să fie căutată și adusă la Roma. Astfel că pe Dochia au prins-o și au adus-o în fața generalului roman. Hadrian i-a vorbit cu blândețe și prietenie. Dochia nici nu a vrut să audă, ea prefera să moară decât să fie soția unuia dintre ucigașii fratelui său. Atunci Hadrian a lăsat-o să plece liberă. Dochia și-a luat o turmă de mioare și a rătăcit prin munți cu oile și câinii săi până ce a ajuns pe muntele cel înalt, numit Ceahlăul. Oamenii de prin sate veneau la sora regelui dac să-i povestească ce mai era prin țară și să-i ceară sfat. Cu timpul i-au zis Baba Dochia. Tradiția spune că Dochia nu a murit niciodată, ci s-a împietrit de durere împreună cu oile sale. Și astăzi se vede stana de piatră, în mijlocul turmei sale de stânci, pe muntele Ceahlău, aproape de vârful Toaca.
Acțiunea baladei este localizată în spațiul românesc, autohton „Sub muntele Pion, din Moldova, / Între Piatra Detunată / Ș-al Sahastrului Picior”, muntele Pion este Ceahlăul, un spațiu de legendă, care a inspirat de-a lungul secolelor mulți scriitori români, Ceahlăul este „piatra nestemată a Moldovei” după cum îl numea Dimitrie Cantemir, George Coșbuc îl numește: „Un uriaș cu fruntea-n soare / De pază țării noastre pus”. Masivul Ceahlău apare ca cea mai reprezentativă formă și mai bine cunoscută în literatură și folclor dintre toate masivele Bistriței Moldovenești și chiar din toți Carpații Orientali.
Muntele este considerat sacru la daci, poate din această cauză Dochia alege să se refugieze în acest spațiu protector, împreună cu turma sa de mioare.
