
Pastelul este o creație lirică descriptivă, aparținând literaturii culte care, prin intermediul unui peisaj, transmite sentimentele eului liric (eul liric – cineva care comunică, prin textul poetic, idei, gânduri, sentimente; un alt chip al poetului). Modul de expunere folosit este descrierea. Într-un pastel dominante sunt imaginile artistice (este forma figurată a cuvântului, procedeul prin care un creator îi mărește expresivitatea sau îi dă un sens nou. Imaginea artistică este o reflectare subiectivă a realității, cu ajutorul cuvintelor, în literatură) realizate prin figuri de stil (sunt procedee prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt, pentru a da mai multă forță unei imagini sau expuneri), organizate într-o descriere tip tablou. Aceasta poate avea ca temă un anotimp, un colț de natură, un moment al zilei, un aspect din viața micilor viețuitoare etc.
Termenul „pastel” provine din artele plastice, unde acesta înseamnă desen în creion moale, ușor colorat, în literatură poeziile manifestă preocuparea pentru satisfacerea unor exigențe (cerințe) specifice: compoziție, colorit, echilibru. Corespondența (legătura) sentiment/natură este subliniată de faptul că tabloul este însuflețit de o prezență umană, care sprijină degajarea unui sens; dar e descrisă obiectiv, cu ochii unui privitor din afară.
Creatorul pastelului în literatura română este considerat Vasile Alecsandri. Toate pastelurile sale au fost publicate în revista „Convorbiri literare” (1868-1869). Pastelurile exprimă sentimentele poetului în mod direct, prin intermediul descrierii și al epitetelor, comparațiilor și al personificărilor. Autorul creionează un tablou al naturii având în prim-plan elementele naturii pe care le descrie. În fruntea ciclului de „poeme sublime” (cum spunea B. P. Hasdeu), autorul a așezat „Serile de la Mircești”, o poezie de interior și pastel ce exprimă personalitatea creatorului său, fiind și întâia creație ce introduce la noi motivul meditației la masa de scris, cu somnolența în fața sobei. Primele poezii se succed în virtutea unui veritabil calendar al anotimpurilor. Amintim următoarele pasteluri: „Serile la Mircești”, „Concertul în luncă”, „Oaspeții primăverii”, „Lunca din Mircești”, „La gura sobei”, „Miezul iernii”, „Bradul”, „Gerul”, „Sania”, „Noaptea”, „Dimineața”, „Malul Siretului”, „Iarna”.