Legenda este o creație specifică folclorului literar, transmisă în special pe cale orală, e scrisă în proză sau în versuri și conține elemente fantastice sau miraculoase prin care se explică geneza (nașterea, formarea) unui lucru, a unei ființe, caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. Legendele au fost un bogat izvor de inspirație pentru literatura cultă din diverse epoci. Legenda este o creație populară sau cultă.
„Legende sau basmele românilor” este o colecție în câteva volume, de folclor românesc, publicată prima dată în l872 de către Petre Ispirescu. „Poveștile adunate din gura poporului” de Petre Ispirescu, i-au adus faimă în epoca sa: Bogdan Petriceicu Hașdeu (un scriitor important al literaturii române) semna prefața primului volum din l872, Vasile Alecsandri îl elogia (lauda, preamărea) în l882, învățatul ceh Jan Urban Jarnik îi solicita colaborarea și îl încuraja în munca sa de culegere a folclorului. Cronicarul Ion Neculce a fost printre primii scriitori de legende în literatura română, el a scris importanta operă „O samă de cuvinte”, prin care a reînviat evenimentele istorice povestindu-le într-un stil original cu aer de legendă.
De la aspectul istoric, legendele și-au diversificat aria tematică, astfel încât se pot clasifica în:
- Legende etiologice, care oferă o explicație imaginară cu privire la cauzele lucrurilor (floră, faună, univers).
- Legende istorice prezentând fabulos diferite evenimente istorice.
- Legende religioase ce propun varianta artistică, ficțională a cărților sfinte.
